Două organizaţii ieşene oferă cursuri gratuite de administrator pensiune turistică, manager de proiect, inspector resurse umane, cameristă, florar decorator, competenţe antreprenoriale, ospătar, bucătar, lucrător în prelucrare produse din carne, peşte şi conserve, precum şi cursuri de competenţe în limba engleză. De asemenea, absolvenţii de programe de formare vor beneficia şi de servicii de mediere şi plasare pe piaţa muncii.
Proiectul „Start la angajare” este implementat de Asociaţia pentru Integrare şi Dezvoltare Comunitara – INDECO, în parteneriat cu Asociaţia „Consensual” şi finanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de Asociaţia pentru Integrare şi Dezvoltare Comunitara – INDECO, în parteneriat cu Asociaţia „Consensual”. Perioada de implementare este de 10 luni, iar obiectivul principal îl reprezintă asigurarea mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor, în special a celor de lungă durată şi a persoanelor inactive din regiunile Nord-Vest şi Nord-Est. Proiectul prezentat îşi propune creşterea şanselor de reintegrare socio-economică pentru 220 de persoane, din care 65 şomeri de lungă durată din judeţele Maramureş şi Vaslui, inclusiv zonele limitrofe ale acestora, beneficiari de servicii integrate de ocupare acreditate de Ministerul Muncii. Persoanele din grupul ţintă vor participa la 18 cursuri/10 programe de formare autorizate ANC/CNFPA, conforme cu aptitudinile şi înclinaţiile personale. Cei care se încadrează în următoarele categorii sunt: persoane în căutarea unui loc de muncă; persoane inactive; şomeri; şomeri de lungă durată; şomeri peste 45 de ani; şomeri tineri; şomeri de lungă durată tineri.
Diana Mariana Apopi – psiholog cognitiv-comportamental – consilier informare Asoc. Consensual.