Unul dintre cei mai mari violonişti pe care i-a dat secolul XX, Joseph Szigeti (Singer) s-a născut la Budapesta la 5 septembrie 1892, într-o familie de muzicieni. Rămas orfan de mamă la vârsta de doi ani, se mută la Sighet la bunici unde va creşte înconjurat de muzică: toţi unchii erau membrii ai unor orchestre şi formaţii din oraş. Primele iniţieri muzicale le primeşte de la o mătuşă care-l învaţă şi ţambalul ca apoi, de la unchiul Bernat să deprindă vioara pentru care dovedeşte o apetenţă aparte: la vârsta de şase ani susţine micro-recitaluri. Recunoscând geniul micului Jóska, tatăl îl duce la Budapesta pentru a studia cu celebrul muzician Hubay Jenő la Academia de Muzică „Franz Liszt” unde este primit fără a se ţine seama de vârstă. Abia trecut de vârsta de treisprezece ani, debutează cu succes cu piese de Bach, Paganini şi Ernst. Curând este invitat să suţină un turneu în Anglia în cadrul căruia interpretează şi un concert de vioară compus anume pentru el de Hamilton Harty, turneu în care va cânta alături de legendara interpretă australiană Nellie Melba şi de pianistul Ferrucio Busoni care-l va iniţia în muzica contemporană. Urmează o serie de turnee pa marile scene ale lumii, inclusiv Biblioteca Congresului de la Washington. Diagnosticat cu tuberculoză care-l obligă să trateze într-un sanatoriu din Elveţia, se mută la Geneva unde în 1917 îşi începe cariera pedagogică de profesor de vioară la Conservatorul din localitate. Tot aici o cunoaşte pe viitoarea soţie Wanda Ostrowska şi pe Bartok Béla (foto) cu care va lega o prietenie de-o viaţă. Fiind evreu, în 1940 pleacă în SUA şi se stabileşte în California. În anul 1947 publică la New York volumul de memorii „With Strings Attached: Reminiscences and Reflections” („Ataşat de corzi: amintiri şi reflecţii”).
Între anii 1920 şi 1960 efectuează turnee în întreaga lume şi înregistrează zeci de discuri, distingându-se ca avocat la muzicii contemporane, promovând compoziţiile lui Bartok Béla, Sergei Prokofiev, Igor Stravinsky, Ernest Bloch, Eugéne Ysaye şi alţi compozitori care au dus la înnoirea muzicii clasice. Suferind de artrită,din 1960 se retrage din viaţa concertantă şi se dedică scrisului şi pedagogiei până la moartea sa din anul 1973.
„Cu excepţia lui Enescu, Szigeti a fost cel mai cultivat muzician pe care i-am cunoscut vreodată: în timp ce Enescu era o forţă a naturii, firavul Sigheti a fost un porţelan fin şi nepreţuit” – a scria despre violonistul sighetean Yehudi Menuhin.