În perioada 7-9 august, la Sighetu-Marmaţiei se desfăşoară a treia ediţie a galei muzicii folk „Floare de colţ”, eveniment dedicat a doi reprezentanţi de marcă ai genului, Ducu Bertzi şi Florian Pittiş. Maratonul muzical va fi deschis vineri, 7 august, de elevii Şcolii de Artă „Gheorghe Chivu” din localitate, urmaţi de grupul „Focul viu” din Baia Mare, Maria Gheorghiu, Vali Şerban, Adrian Ivaniţchi şi Florin Săsărman. Sâmbătă 8 august, pe scenă vor evolua: Dan Vana, Andrei Păunescu, „Poesis”, Dan Andrei Aldea şi Ducu Bertzi & Band. Ultima seară a Galei folk – duminică, 9 august – va fi susţinută de: Cristian Buică, Dinu Olăraşu, Victor Socaciu şi „Pasărea Colibri”. Sâmbătă şi duminică, momentele muzicale vor fi punctate de proiecţii din concertele lui Florian Pittiş. Spectacolele se desfăşoară în parcul central cu începere de la ora 19:00.