Cu ocazia săpăturilor efectuate în centrul oraşului în vederea construirii Centrului de Informare Turistică, dicolo de peretele fostei toalete publice, muncitorii au descoperit un zid de piatră, ce mai păstrează urmele unei văruieli vernil, zid care, din cunoştinţele pe care le avem despre cum arăta centrul Sighetului în secolele anterioare, nu-şi are explicaţie. „Este un zid de piatră asemănător cu elementele de construcţie de la clădirile din jur. Am încercat să culeg informaţii, am vorbit cu dr. Mihai Dăncuş, fostul director al Muzeului Maramureşean, dar nici dânsul n-a ştiut despre ce este vorba. Bănuim că ar fi o pivniţă, dar e doar o bănuială. În arhivele primăriei s-ar putea să existe planurile construcţiilor din centrul oraşului, însă, până acum, nu ne-am gândit să verificăm. Probabil că, atunci când executăm lucrări, ar trebui să întroducem şi procedura de descărcare arheologică a locurilor unde construim pentru că, fiind vatra oraşului, şansa să nimerim peste construcţii vechi este foarte mare” a spus viceprimarul Horea Scubli.