Darurile Danielei, sau nebănuite sunt cărările Domnului!

aprilie 9th, 2015 | by Sigheteanul
Darurile Danielei, sau nebănuite sunt cărările Domnului!
Timp liber
0

Au fost desemnaţi câştigătorii concursului de fotografii.

La mijlocul lunii trecute, consilierul local, avocat Daniela Oniţa-Ivaşcu a lansat pe facebook un concurs de fotografii intitulat „Sighetul în imagini”, concurs dotat cu premii, şi anume, un miel şi un coş tradiţional de Paşte. Cei interesaţi au avut de trimis o fotografie cu şi despre Sighet care urma a fi postată pe facebook: imaginea care obţinea cele mai multe „like”-uri, era desemnată câştigătoare. La final, câştigători au fost desemnaţi  (NB. de către public!), Vasile Munteanu din Berbeşti, student la medicină, care a câştigat mielul de Paşte şi Cornelia Ierima, administratorul unei societăţi comerciale din Sighet, căreia i-a revenit coşul cu bunătăţi. Dar cum nebănuite sunt cărările Domnului, printre concurenţi s-a numărat şi o familie din municipiu în numele căreia a postat preşedinta Asociaţiei „Sf. Iuda Tadeu” în speranţa de a le oferi un cadou de sărbători. Fotografia familiei Daniela şi Gheorghe Hotea – o familie nevoiaşă cu patru copii cu vârstele cuprinse între 5 şi 11 anişori (Larisa, Georgiana, Alina şi Călin) nu a cumulat punctajul necesar însă, cei doi câştigători au decis să le ofere mielul şi coşul de Paşti, ba mai mult, Cornelia Ierima i-a invitat în magazinul pe care-l conduce pentru a oferi îmbrăcăminte copiilor familiei. O frumoasă poveste de sărbători din care aflăm că, până la urmă, Cel de Sus le rânduieşte pe toate. Un Paşte fericit!

6 Dana Pasti 5 Dana Pasti (6) 4 Dana Pasti (5)

3 Dana Pasti (4) 2 Dana Pasti (3) 7 Dana Pasti (10)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *